În fiecare toamnă revin la Ana Savin şi citesc despre noua vârstă a lui David. Desigur, nu tot ce scrie în cartea asta se potriveşte, dar îmi place să descopăr că stările prin care trece David nu sunt anormale ci sunt perfect conforme vârstei pe care o are.
Iată ce scrie despre copilul la 4 ani. Am îngroşat fragmentele care-l descriu pe David de câteva săptămâni încoace.
Această
vârstă este marcată de dezechilibru,
insecuritate şi lipsa de coordonare în aproape orice act comportamental.
Copilul care părea atât de bine coordonat la trei ani, acum se poate împiedica,
poate cădea şi poate să-i fie teamă de
căzături. Semnele fizice ale tensiunii sunt mai frecvente: clipeşte des,
îşi roade unghiile, bagă degetele în
nas, îşi atinge organele sexuale, îşi suge degetele. Poate să capete şi ticuri faciale.
Devine
în acelaşi timp un individ cu un simţ social foarte dezvoltat. Prieteniile contează mult, în ciuda
dificultăţilor pe care le are în a se înţelege cu prietenii. În prezenţa altor
copii, problemele sale reamintesc de cele pe care le avea la doi ani. Este autoritar, certăreţ şi agresiv. Părinţii
sunt tentaţi să creadă că a regresat la vârsta de doi ani, în timp ce copilul
acţionează dintr-un impuls care îl va împinge spre o nouă etapă stabilă şi
pozitivă în dezvoltarea sa: vârsta de cinci ani. Este adevărat că un copil la
vârsta de patru ani ne aduce foarte bine aminte de copilul la doi ani şi
jumătate. Este subiectul aceloraşi
reacţii extreme: când timid, când excitat. În această situaţie mulţi copii
se (re)ataşază de diferitele ritualuri (ritualul mersului la culcare, ritualul
îmbăierii, etc.) Îşi fixează atitudini rigide ( care cuprind reguli stricte şi
invariabile) pentru a se îmbrăca, a mânca sau dormi. Poate să fie foarte
dificil să schimbaţi şi cel mai mic detaliu. Neliniştea lor afectivă este exprimată prin lacrimi, şi nenumărate
întrebări.
Vârsta
de patru ani este aceea la care copilul urăşte să se joace singur. Raporturile
sociale la această vârstă sunt tot timpul furtunoase şi violente. Intruşii sunt ţinuţi la distanţă. Limbajul devine mai violent. Această
“vârstă” nu-şi face probleme despre
părerea celor din jur. Copilul este de-a dreptul energizat. Loveşte cu
piciarele, se enervează foarte repede. De asemenea nu are nici limite verbale.
Este fascinat de cuvinte şi de sonoritatea lor. Pentru prima oară înţelege că
există o serie de cuvinte care nu sunt pe gustul părinţilor. Marea majoritate a
acestora au de la trei la cinci litere. Realizează că îşi poate enerva părinţii
folosindu-le, mai ales în public. Termenii scatologici îl bucură foarte tare;
va spune: “Mami şti ce vreau să mănânc azi? Carne, morcovi, îngheţată şi caca!”
În acest moment va izbucni în râs. Mama prevenită, se va abţine să
valorizeze aceste cuvinte prin manifestarea nemulţumirii sau prin mărirea
atenţiei. Le va ignora. Aceste cuvinte vor dispare din vocabularul copilului când
va atinge vârsta de cinci ani.
Copilul
de patru ani este neînfrânat şi în contact cu alte persoane. Îi place să reziste la ordine sau ridicări
de ton, interdicţiile îl irită, face pe interesantul, se laudă, jură. “Am
să-ţi dau un pumn!” este ameninţarea sa favorită la adresa altor copii. Şi imaginaţia îi este debordantă. Acesta
este unul din factorii care fac dificilă distincţia dintre real şi imaginar.
Linia de demarcaţie nu îi este prea clară. Este plin de poveşti incredibile pe
care le povesteşte fără nici o problemă.
Nu
are simţul proprietăţii, în afară de a crede că tot ceea ce vrea îi aparţine.
În orice caz, un copil la patru ani nu este mai hoţ decât este mincinos. La
această vârstă confundă “ a atinge” cu “a poseda”. Jucăria luată de la un vecin
îi aparţine deoarece se joacă cu ea. Aceasta este teoria proprietăţii la patru
ani.
Dinamismul său este extraordinar iar viteza
de propulsie este ridicată. Urcă şi coboară scările în fugă, aleargă prin
apartament sau prin casă, trânteşte uşile. Şi viteza de alocuţiune este mare.
Este vorbăreţ şi îi place să discute despre tot. Este propriul comentator al
lumii înconjurătoare şi uneori propriul public.
Îi place să
rostească vorbe fără sens sau să găsească rime. Părinţii avizaţi pot folosi
această nouă pasiune pentru limbaj
pentru a juca tot soiul de jocuri de cuvinte. Îi place în mod special umorul şi
exagerările. Dacă intraţi în joc, copilul va aprecia întrebări de genul: “Nu-i
aşa că ai un elefant în buzunar?”
Îi place să
dramatizeze, jocul scenic şi ştie să se folosească de marionete. Va organiza în
jurul său o punere în scenă interminabilă, atât în casă cât şi afară, cu
ajutorul cuburilor, maşinilor, trenurilor, vapoarelor, păpuşilor.
După cum spunea Dr.
Gesell, copilul poate fi: “liniştit, zgomotos, calm, imperativ, aluziv,
independent, sociabil, atlet, artist, prozaic, imaginativ, cooperant,
indiferent, curios, direct, plin de umor, dogmatic, stupid şi bătăuş.”
Din cauza caracterului
deosebit la această vârstă, copiii de patru ani trebuie trataţi cu fermitate.
Părinţii slabi sau ezitanţi au mult de furcă cu ei. Copilul de patru ani se complace în
variaţie. Îi trebuie schimbat adesea ritmul. O mamă avizată, va şti întotdeauna
să prevadă o oarecare activitate nouă care să-l intereseze pe copil şi să-l
îndepărteze de o situaţie care începe să ia o turnură urâtă. Jocurile şi
comportamentul său, pot degenera cu uşurinţă în necazuri, dacă nu sunt
controlate. Trebuie ca mama sau tatăl să prevină momentul în care acestea se
vor produce şi să propună o nouă activitate interesantă.
sursa: Ana Savin - Totul_se_intampla_inainte_de_6_ani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu